Nick: RealWolf. Grad: MembruMesaje : 379 Bani : 2532 Multumiri : 2
| Subiect: Rădoi n-a avut fanii alături la primul său meci acasă. ”Lupi Dum Iul 12, 2015 3:04 pm | |
| Rădoi n-a avut fanii alături la primul său meci acasă. ”Lupii” au dominat sonor Arena NaționalăDupă trei titluri de campioană la rând, câștigarea Cupei României după opt ani și adjudecarea primei ediții a Cupei Ligii, fanii Stelei tot nu vor să revină lângă echipă. Trupa lui Costel Gâlcă a câștigat ”tripla” în sezonul precedent, dar nu a beneficiat de ajutorul fanilor, amănunt de care s-a plâns și fostul antrenor al roș-albaștrilor.
Nici venirea lui Mirel Rădoi, un simbol al echipei Steaua, nu a reușit să-i aducă pe fanii ”militarilor” înapoi lângă echipă. Primul meci oficial din mandatul Rădoi pe ”teren propriu”, în București, Steaua-Petrolul 0-0, a avut doar 2500 de fani în tribunele Arenei Naționale. Dintre aceștia, circa trei-patru sute au fost fani ai „găzarilor”, care au dominat sonor stadionul.
”Eu am spus de la început că avem nevoie de fani. Cu siguranță, dacă veneau în număr mare la meciurile noastre de acasă, câștigam cel puțin două meciuri cu ajutorul lor.
Ștaim că Steaua are suporteri adevărați, care vin și își încurajează echipa și așa s-a întâmplat și în alte dăți”, a mărturisit Costel Gâlcă, într-un interviu acordat Digi Sport, după despărțirea de Steaua.
Suporterii Stelei nu au fost alături de echipă nici la Constanța, la Supercupa României, pierdută de roș-albaștri în fața lui ASA Târgu Mureș, cu 0-1. Acum, la debutul în noua ediție a Ligii 1, suporterii campioanei continuă ”boicotul” la adresa echipei.
Adversarii Stelei au remarcat și ei faptul că suporterii Petrolului au fost ”stăpâni” în casa roș-albaștrilor. ”Mă așteptam la suporteri să fie peste cei ai Stelei. Avem o galerie frumoasă, avem fani foarte sufletiști”, a declarat fostul dinamovist Adrian Ropotan, mijlocașul ”găzarilor”.
Alin Toșca, fundașul Stelei, a deplâns lipsa suporterilor de la stadion și le-a cerut să revină lângăe echipă.
”Ne este foarte greu fără suporteri, pentru că sunt foarte importanți petnru noi când ne susțin. Noi ne dorim foarte mult să revină și îi așteptăm la stadion”, a spus și Toșca.
Singurul care pare să nu fi remarcat lipsa fanilor este tocmai Mirel Rădoi. Antrenorul campioanei susține că i-a auzit pe suporterii proprii.
”Mie mi-a plăcut atitudinea celor de azi, chiar dacă nu au fost în număr mare, însă cred că, prin joc și atitudine, vom aduce din nou din ce în ce mai mulți fani la stadion.
Eu i-am auzit pe cei de la Steaua azi. În schimb, i-am auzit rareori pe cei de la Petrolul”, a declarat tehnicianul Stelei.- Spoiler:
digisport
|
|